Iașul găzduiește în perioada 27-28 octombrie 2022 Forumul educației România – Republica Moldova

15 specialiști în educație, români și din străinătate, își dau întâlnire la Iași, la Forumul Educației România – Moldova pe tema „Ecosistemul educațional în lumea digitalizată”, în perioada 27-28 octombrie 2022.

Evenimentul cuprinde o conferință, workshopuri, studii de caz, un masterclass valoros și multe informații practice despre beneficiile digitalizării educației – toate în 2 zile pline de inspirație, motivație și învățare, special gândite pentru cadrele didactice. 

 

Temele abordate pun accentul pe modalitatea prin care poate fi realizat pasul spre o educație modern și pe importanța formării cadrelor didactice, în acest context.

Toți elevii cu mâinile sus? Cu siguranță interactivitatea contribuie la astfel de reacții pozitive din partea elevilor. Cadrele didactice cunosc cel mai bine ce îi atrage pe elevi și îi determină să fie mai activi la ore, iar tehnologiile moderne joacă un rol important și pot fi folosite atât în beneficiul profesorilor, cât și al elevilor.

Pe parcursul celor două zile ale evenimentului, participanții au ocazia de a explora experiențe de bună practică din sistemele educaționale din România, Republica Moldova și Marea Britanie în următoarele domenii:

a. cariera didactică și managerială

b. cercetare și inovare în educație

c. învățare vizibilă și digitalizare

Forumul educației reprezintă cadrul ideal pentru inițierea și dezvoltarea de parteneriate între școli, instituții și companii, din cele două țări.

Masterclass-ul cu tema „Neuroscience, Games and Storytelling” este susținut de Dr. John Collick, Liderul Strategiei Internaționale pentru Educație la Promethean. Este un vorbitor de renume internațional și expert în impactul educațional și social al tehnologiei inovatoare.

 

Forumul educației are loc în vacanța dintre module, astfel încât să poată fi accesibil câtor mai multe cadre didactice interesate. Înscrierile se pot face pe site-ul forumuleducatiei.ro, organizatorii punând la dispoziție mai multe reduceri de grup și tip Early Bird.